Cap. 1 - Despre cum am purces eu la drum intr-o zi nefasta
Ieri, marti, cele 3 ceasuri rele nu s-au dezmintit, desi, trebuie sa recunosc, nu se fac simtite intotdeauna. Pentru ca romanul isi face iarna car si vara sanie, dar intotdeauna la un an dupa, m-am clintit eu cu chiu cu vai sa ma duc sa imi ridic diploma de licenta. Dupa doi ani.
Uitam si anul asta, daca nu ma avertiza o colega, slava Domnului, "vezi, du-te acum, poate intra si astia in vacanta si mai trebuie sa astepti si pana la toamna". Asa ca, inarmata cu rabdare, ceea ce nu am de obicei, ptiu, ptiu! mi-am luat pauza de masa de la serviciu dupa mine si am purces spre facultatea de Drept, la Rectorat.
Aici, coada mica, tanti de la ghiseul pe care il alesesem destul de binevoitoare, rapida si destul de surda. Ii zic promotia 2007, dupa ce nimeresc cu chiu cu vai titulatura sectiei mele, care s-a schimbat de 3 ori in 3 ani*, ea imi zice ca nu e foaia matricola gata. "De doi ani?", "Nu, de anul trecut.", "2007, doamna.", "A, pai de ce nu ai zis asa?" Fac bulbuci verzi in jurul capului, cam asa ca Bugs Bunny cand vede ceva care nu ii prieste si ma inchin ceremonios destinului ca nu m-am deplasat pana aici anul trecut. Ca o faceam degeaba.
In sfarsit, imi da foaia unde trebuia sa pun nu stiu ce vize si da sa imi dea drumul sa alerg pe la alte doua birouri inainte de a ma intoarce sa ridic diploma. Dar numai da. Se uita mai atent la diploma mea mirobolanta si...
Cap. 2 - Despre cum o sa raman eu neagra pentru posteritate
"Poze aveti?", "Adica?", "Pai nu aveti.", "Pai eu am dat pozele odata cu cererea, acum doi ani.", "Da, dar nu aveti." Cumva reusesc eu sa imi aduc aminte, in timp ce incep sa ma innegresc, ca acum doi ani i-am inmanat secretarei de la mine de la facultate un set de poze, dupa o luna secretara s-a autosesizat ca "nu mi-ai dat pozele", i-am mai dus inca un rand si... probabil ca si le-a pus la portofel, ca semn de carte, pe oglinda, sub poza cu ea in vacanta, la panoul de onoare etc. Ajunsa neagra de tot, concluzionez ca mi-a pierdut patru poze facute cu grija ca sa ramana acolo frumos pe diploma, poze in care imi straluceau ochii, pielea si parul, in care zambeam suav ca o zana ce sunt, bref, care erau perfecte.
In schimb, am framantat asfaltul, negru ca si mine, pana vizavi de Drept, la un "Foto", daca poate fi numit asa, in fapt un centru xerox bun la toate, am asteptat jumatate de ora sa se intoarca baiatul responsabil cu pozele si am facut spume, injurand copios, dar in gand. Sarisem deja peste pauza de masa cu o ora.
Ce a urmat e de trista amintire. Eu in alb, nemachiata, cu o privire care arunca sageti, un perete murdar si galben ca fundal, semi-intuneric, "fotograful" fumand nonsalant in timp ce imi facea pozele. La prima uitasem sa imi scot castile din urechi, la a doua capatul cozii se itise undeva pe umar si arata ca o mica dihanie gata sa atace, la a treia am iesit ceva mai bine. Drept care am ramas, in toata gloria mea academica, investmantata ca intr-un giulgiu, neagra la fata si scotand fum pe nari.
Cap. 3 - Despre cum am dat nas in nas chiar cu dusmanul
Intoarsa la ghiseu cu vizele si fotografiile in dinti, m-am asezat inapoi la coada care se triplase intre timp. Incet, incet, foarte incet, am ajuns la "tajghea", unde, cine credeti ca era? Chiar dumneaei, secretara care imi pierduse pozele de doua ori si care imi mancase ficatii in timpul facultatii. In principiu pentru ca se misca foarte incet. Lucru de care tinea in continuare cu abnegatie. Hotarata sa nu ii ard, totusi, una cu umbrela** si mentinand contactul vizual cu ea, nu am observat ca tanti de langa mine, care venise pentru postuniversitare, mazgalea ceva pe foaia mea cu vize. Am intors capul cu nedumerire spre ea, ea s-a uitat la mine inapoi, cu o privire naiva si umeda de bovina. "Hi, hi, imi incercam si eu pixul." Prea perplexa sa ii zic vreo doua, am reusit doar sa scot printre dinti un "Zau!" sper eu, rauvoitor.
Intre timp, secretara (care cred ca "evoluase" de la facultate la rectorat), se misca la fel de incet. Din punctul asta nu prea imi mai aduc aminte mare lucru, totul e un ghem de nervi strans in cele 15 minute cat i-a luat sa imi gaseasca din nou diploma, sa imi lipeasca prost poza, sa intinda lipiciul pe jumatate de diploma si sa stampileze fix pe el, facand-o, astfel, sa se stearga pe jumatate.
Trecusera aproape 3 ore.
Cap. 4 - Incheiere
Am reusit sa rad abia pe seara de diploma care oricum nu imi foloseste la nimic, pe care oricum nu o s-o mai arat nimanui si care oricum e un pic nevalabila, tinand cont ca nu i se mai vede stampila.
Si... mi-am jurat atunci in barba, sa trec falnic, fara pas...
* FJSC-ul mamii lui.
** Cand am plecat statea sa ploua. Acum era un soare tembel, nu aveam ochelarii la mine, iar umbrela mare si neagra ma impiedica la tot pasul. Si nici nu am putut sa o folosesc pe post de arma alba.
Postări
